„Europa mai aproape de Consiliul
Naţional al Elevilor!” reprezintă o competiţie naţională de
proiecte, menită să promoveze antreprenoriatul social şi implicarea activă,
avându-i drept iniţiatori pe trei seniori ai Consiliului Naţional al Elevilor,
şi anume Diana Ioana MOREA, Andrei-Cătălin GHERGHU şi Andrei-Bogdan PETRE,
alături de Cabinetul Europarlamentarului Norica NICOLAI şi organizaţia elevilor
din România, reprezentată de Iulia MIRON.
Din totalul de
34 de echipe înscrise, doar 22 au îndeplinit punctajul necesar pentru a se
califica în etapa finală. Astfel, singura echipă calificată din judeţul Satu
Mare, cu un punctaj total de 70.4 din 100.0, este echipa Euro Starship 2.0, formată din Evelin
PETER, Nicoleta IACOBUŢ şi Ionuţ SAVA, elevi ai Liceului Teoretic
din Carei, avându-le drept coordonatoare pe Prof. Director Adjunct Rodica POP şi Prof. Consilier Educativ Gabriela MENŢIU.
Coordonatorul echipei, Ionuţ SAVA, a declarat: „Proiectul nu doar că reprezintă o
continuitate a primei ediţii, ci şi o modalitate de a acorda un sprijin
elevilor din mediul rural, datorită caravanei pe care o vom iniţia în două
săptămâni. Totodată, sperăm că vom avea peste 20 de eseuri înscrise în cadrul
concursului, dar şi elevi voluntari care vor fi dispuşi să ni se alăture.”
Prima
activitate din cadrul proiectului este un concurs judeţean, adresat tuturor
elevilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, inclusiv, tema fiind valorile
europene în viaţa cotidiană. Organizatorii vor oferi o excursie la Facultatea
de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
primilor trei elevi clasaţi în urma jurizării.
Printre
partenerii locali, regionali, dar şi naţionali, se numără Asociaţia Telefonul
Copilului, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul
Europe Direct Maramureş şi UK Study Romania.
Nu
în ultimul rând, echipa de proiect şi-a lansat următorul blog oficial, unde
veţi putea urmări procesul de implementare a proiectului: http://eurostarship20.blogspot.ro/